De vitiligo sufera aproximativ trei la suta dintre oameni. Petele albe precum laptele de pe corp pot aparea la orice virsta (adesea au un caracter de familie, mostenit sau pot aparea dupa o trauma neobisnuita, mai ales la cap), intr-o cantitate nelimitata si pe orice portiune de piele. Aceasta pata depigmentata poate aparea chiar si sub par, sub gene sau sub sprincene. Aparitia ei nu este insotita de vreo mincarime sau durere.

Absenta melanocitelor (celule care contin pigmentul) contribuie la hipopigmentare (un nivel scazut innascut sau dobindit al sintezei de melanina) pe portiuni de piele bine delimitate sau dispuse simetric, de la una-doua pete pina la aproape toata suprafata corpului.

Pielea este sensibila la soare

Portiunile de piele afectata de vitiligo au o sensibilitate ridicata la razele solare. De aceea este recomandat sa va feriti de razele solare directe, pentru ca lipsa pigmentului face ca pielea sa fie lipsita de orice aparare. Ca urmare a expunerii la soare pot aparea arsuri puternice sau niste zone intunecate, hiperpigmentate in jurul petelor.

Cauza acestei boli nu este cunoscuta. Ea poate insoti boala Addison (o boala endocrina rara, care consta intr-o deficienta hormonala; se caracterizeaza prin pierderea greutatii, slabiciune in muschi, tensiune arteriala scazuta si intunecarea pielii indiferent daca a fost sau nu expusa la soare), diabetul zaharat, anemia pernicioasa (carenta de vitamina B12) si disfunctiile glandei tiroide.

Vitiligo – semnalul ca suferiti de o dereglare interna

Teoriile aparitiei acestei afectiuni sint dintre cele mai diverse. Iata una dintre acestea: Vitiligo este o afectiune a intregului organism determinata de o multime de factori, provocata mai ales de tulburarile aparute in nutritia tesuturilor si in metabolism. Aparitia petelor albe pe piele este numai o atentionare, un semnal exterior care anunta o dereglare interna.

Ce fel de dereglare? Aceasta poate fi o tulburare mostenita in metabolismul substantelor; orice vatamare a fatului si insuficienta nutritiei in perioada de dezvoltare intrauterina; tulburari in activitatea glandelor de secretie interna (glanda tiroida, cea suprarenala); alimentarea insuficienta a tesuturilor ca rezultat al unor afectiuni cronice ale organelor digestive; consecinta stresului care conduce la tulburari vasculare si dereglari ale circulatiei substantelor nutritive si a produselor rezultate in urma metabolismului din celule.

Organismul – un sistem autoreglator

Cu toate acestea, in oricare dintre aceste variante intr-o masura mai mare sau mai mica sint abordate procesele digestiei alimentelor si ale asimilarii substantelor nutritive. Digerarea alimentelor nu este completa: in locul unei cantitati determinate de aminoacizi necesari organismului se formeaza doar o parte a lor, iar restul este constituit din substante grele de natura albuminica, care nu se asimileaza. Acest lucru dezorganizeaza procesele metabolice ale aminoacizilor din ficat, ceea ce conduce la rindul sau la o acumulare de amoniac. Prezenta in exces a acestei substante este toxica.

Foarte sensibile la amoniac sint celulele sistemului nervos central, cel care regleaza activitatea intregului organism si, in particular, este responsabil pentru formarea pigmentului care ne apara pielea.

Organismul viu ca un sistem autoreglator este astfel construit incit majoritatea verigilor sale se dubleaza. In cazul ruperii legaturii sau atunci cind unul dintre organe este vatamat intra in actiune niste mecanisme compensatorii si creste intensitatea de actiune a verigilor salvate ale lantului. Datorita acestui fapt, la majoritatea oamenilor cu tulburari metabolice vitiligo nu apare.

Vitiligo ascunde tulburarile de metabolism

Procesele care se petrec in organism se compenseaza unele pe altele, astfel incit omul nu isi da seama adesea de problemele sale. La bolnavii de vitiligo procesul compensatiei este insuficient. Si chiar daca ei nu se vaita de nimic altceva in afara petelor, cu ajutorul unei examinari atente se observa unele tulburari metabolice.

Vitiligo in stare pura practic nu exista. Asemenea tulburari de metabolism pot aparea sub forma unei alergodermatoze, a unor afectiuni cronice ale sistemului digestiv, a diverselor pneumopatii sau pot aparea la suprafata sub forma miopiei progresive, a alopeciei, a psoriazisului, a disbacteriozei intestinale, a diverselor tulburari ale sistemului nervos central.

Tulburari ale sistemului nervos central se observa practic la fiecare bolnav de vitiligo. Acidul glutaminic actioneaza ca un excitant pe care organismul il produce in cantitati mari pentru compensarea otravirii cu amoniac a sistemului nervos central. In mod corespunzator cresterii intoxicatiei se accentueaza excitarea nervoasa. Bolnavului i se pare de foarte multe ori ca este oprimat, chiar si cele mai neinsemnate evenimente ii pot provoca o reactie nepotrivita sau, dimpotriva, o depresie.

In prim-plan – tratarea cosmetica

Incercind sa compenseze senzatiile neplacute si, mai ales, durerea provocata de tulburarile digestive, de spasmele vasculare, organismul creste cu foarte mare atentie producerea de substante calmante asemanatoare morfinei – enkefalina si endorfina. In cazul unei asemenea anestezii deosebite, pe bolnavul de vitiligo fie nu il doare nimic, fie senzatia de durere scade in intensitate. De aceea, el cauta ajutorul medicului nu imediat ce a aparut afectiunea de baza, ci numai atunci cind incepe sa fie nelinistit de manifestarea exterioara, cosmetica a bolii, sub forma unor pete.

Tratarea acestei afectiuni urmareste in special scopuri cosmetice. Petele mici pot fi mascate cu o crema sau cu o lotiune care imita bronzul, care sa nu pateze hainele si care sa reziste pe piele citeva zile. Trebuie sa va folositi de unele mijloace de protectie solara (indicele de protectie sa fie egal cu 15). In majoritatea cazurilor bolnavii sint multumiti atunci cind produsele cosmetice isi ating scopul.

Tratarea trebuie indreptata catre afectiunea de baza, incluzind aici si o dieta corespunzatoare.

Cauze
Fiecare celula din organism contine perechi de gene, una mostenita de la mama si alta de la tata. Aceste gene actioneaza ca un fel de schita care ghideaza dezvoltarea organismului.
Albinismul este o problema mostenita, cauzata de un defect al unei sau mai multor gene care sunt responsabile de producerea de melanina. Ca rezultat, melanina se secreta foarte putin sau deloc, si astfel, ochii, parul si pielea copilului nu au culoare.
In majoritatea cazurilor de albinism copilul mosteneste gene defectuoase de la ambii parinti.
Este posibil sa se mosteneasca o gena normala si o gena anormala (care provoaca albinismul). In acest caz gena normala ofera destula informatie pentru a crea o anumita cantitate de pigment, iar copilul va avea o coloratie normala a pielii si ochilor. Dar aceste persoane sunt purtatoare a unei gene care provoaca albinismul.

Simptome
Simptomele albinismului pot implica parul, pielea si ochii.
Pielea si parul au aspect foarte deschis. Persoanele cu albinism pot avea o culoare a ochilor care variaza de la un albastru-gri spre maroniu. De aceea, cateodata, din cauza luminii reflectate de retina aceste persoane par a avea ochii rosii.
Persoanele cu albinism pot prezenta una sau mai multe din urmatoarele probleme oculare:
• pot fi foarte miopi sau hipermetropi, sau pot avea astigmatism
• pot prezenta miscari involuntare ale ochilor, afectiune numita nistagmus
• pot avea dificultati in coordonarea ochilor cand vor sa urmareasca un obiect (strabism), care da aspectul de ochi incrucisati
• pot fi foarte sensibili la lumina.

Tratament cu Wakame Kelp

Printre preferate noastre in materie de tratamente naturiste pentru ten se afla, bineinteles, algele marine. Si nu este de mirare ca multi dintre noi recurg la acest tip de tratament, avand in vedere actiunile benefice multiple pe care alegele le exercita asupra organismului uman. Astfel, algele hidrateaza, netezesc si curata pielea, si in acelasi timp descompun celulele adipoase. Mai mult decat atat, algele marine sunt foarte bogate in minerale si vitamine, acest lucru permitand regenerarea pielii si pastrarea aspectului sanatos al acesteia.

Dintre toate tipurile de alge marine Wakame Kelp este printre cele mai populare cand vine vorba de tratamente de infrumusatare. Motivatia consta in faptul ca Wakame Kelp ete o alga foarte bogata in antioxidanti. Acesti antioxidanti sunt foarte eficienti in combaterea procesului de imbatranire, ajutand considerabil la realizarea procesului de regenerare. Mai mult decat atat, alga Wakame Kelp este recunoscuta si in domeniul culinar ca fiind un aliment bogat in vitamine si minerale.

Tratament cu produse lactate

Laptele este un produs natural, bogat in acid lactic. Acest acid lactic ajuta la intarirea stratului natural al pielii si totodata la curatarea acestuia. In acelasi timp, laptisorul de matca, bogat in albumine, lipide, vitamina B si enzime este foarte indicat pentru revitalizarea tenului slabit si pentru intarirea tesuturilor slabite. Din aceeasi gama, a produselor lactate, putem mentiona branza de vaci, care are efect de hidratare, si smantana, care calmeaza.

In prezent, lumea se orienteaza tot mai mult spre folosirea produselor descoperite inca din antichitate. Aceasta alegere capata tot mai multa popularitate avand in vedere faptul ca ele contribuie in mod natural la stabilirea procesului de regenerare, imbunatatirea gradului de fermitate a pielii si reduce aparitia ridurilor. Mai mult decat atat, aceste produse fiind lipsite de compusi de factura chimica, ajuta la echilibrarea cantitatii de sebum pe care pielea noastra o produce.

Cu toate ca ideea de a ne intretine si a ne ingriji pielea cu produse bazate pe compusi naturali este foarte tentanta, nu trebuie sa ne lasam insa dusi de val. In acest sens trebuie sa stim ca unele produse ce contin o concentratie mai mare din parfumul unei plantei sporeste riscul dezvoltarii unei alergii fata de planta respectiva. Cel mai indicat este sa cumparati produse care nu contin parfum.

Deciza tratarii cicatricilor lasate de acnee nu ar trebui sa apartina intrutotul pacientului. Prin urmare, daca va hotarati sa actionati pentru inlaturarea acestor semne lasate de acnee, cel mai indicat este sa consultati medicul dumneavoastra de familie sau un medic dermatolog. Trebuie sa mentionam, insa, ca o cicatrice nu este neaparat un semn de ingrijorare. Majoritatea cicatricilor provenite in urma acneei , indiferent de profunzimea lor, sunt in aproape toate cazurile curabile.

Multe dintre cicatricile provocate de acnee sunt superficiale, si pot fi tratate prin simpla aplicare a unei crème, a unui unguent sau a unui gel. In cele mai multe dintre cazuri, acestea sunt produse pe baza de AHA (acizi de fructe), sau pe baza de galbenele. In orice caz, nu trebuie sa priviti cremele acestea ca pe simple produse cosmetice sau farmaceutice. Consultati preventiv, un medic de specialitate pentru a va recomanda produsul potrivit dumneavoastra. In orice caz, pentru cicatricile profunde, asupra carora cremele si unguentele devin ineficiente, va recomnadam cateva metode de tratament.

Dermabraziunea si microdermabraziunea

Dermabraziunea este o procedura de indepartare a stratului superficial de piele cu ajutorul unei perii rotative sau a unei freze prevazute cu diamant. Astfel, prin indepartarea stratului superficial de piele, urmele lasate de acnee devin mai putin pronuntate si vizibile.

Pe de alta parte, cu prin microdermabraziune, stratul de piele este indepartat cu un dispozitiv prevazut cu un fascicul sub presiune cu micro-cristale de coridon. Foarte multi dintre medicii dermatologi si esteticieni, recomanda folosirea microdermabraziunii din cel putin doua motive. In primul rand, dermabraziunea prezinta riscul transmiterii bolilor de sange. In al doilea rand microdermabraziunea este mai putin radicala, spre deosebire de dermabraziunea, care constitue o interventie chirurgicala.

Peelingurile chimice

Peelingurile chimice, sau peelingurile acide, sunt o procedura prin care la nivelul pielii se aplica un anumit tip de acid. Acest acid poate fi de tip glicolic, salicilic sau lactic, in functie de tipul dermei si al profunzimii cicatricilor. Acesti acizi distrug statul de piele asupra carora se actioneaza, permitand formarea unuia nou. Oricat de inspaimantatoare ar suna aceasta metoda, ea prezinta un grad de siguranta sporit si nu implica durere. In plus, aceasta procedura poate fi executata atat de medicul dermatolog cat si de cosmeticiana. Un alt avantaj al peelingului chimic este faptul ca poate si aplicat si in timpul acneei active.

Tratamentul cu laser

Aceasta procedura este cel mai adesea folosita in cazul cheloidelor. Cheloidele sunt formatiuni fibroase ce apar la nivelul pielii, in locul in care a fost o cicatrice. Prin urmare, se poate spune ca la aceasta procedura se recurge in cazuri extreme, atunci cand cicatricile devin mai mari si se agraveaza. Prin tratamentul cu laser, stratul superficial al pielii este ars, inlaturadu-se portiunea afectata, sau modificand-o pe cea initiala pentru a oferi un aspect atenuat. La fel ca in cazul peelingului, pielea incepe sa se refaca treptat. In general, tratamentele cu laser imprumuta denumirea aparatului care este folosit. Cel mai popular printre acestea este SmoothBeam.

“Metoda injectabila”

Aceasta metoda este recomandata celor a caror cicatrici au forma unor ciupituri. Injectiile pot fi cu subtante similare celor folosite pentru tratarea ridurilor, cum este colagenul, sau poate fi folosit tesut adipos extras din corpul pacientului. Astfel prin injectare, micile “cratere” de pe fata pacientului sunt umplute, conferind astfel, un aspect neted.

Indiferent de alegerea pe care o veti face, trebuie sa stiti ca nici una dintre metode nu garanteaza perfectiune. Cu toate acestea, este bine sa actionati pentru corectarea cicatricilor lasate de acnee, intrucat ele pot afecta in mod negativ atat psihicul dumneavoastra, cat si respectul de sine, si modul de relationare cu mediul inconjurator.

Sunt doua proceduri de intinerire prin lifting: liftingul nechirurgical si liftingul chirurgical. Un ten poate aparea imbatranit din cauza stilului de viata, poluarii, fumatului, regimului alimentar precar. In acest caz, nu este necesar un lifting facial chirurgical. In functie de rezultatul pe care il doriti si aspectul fetei dumneavoastra, medicul va poate propune tipul de interventie.

Liftingul facial nechirurgical se adreseaza personelor care doresc sa-si imbunatateasca apectul pielei prin refacerea tonusul muscular al fetei si se efectueaza prin exercitiul isometric de tip terapie de soc.

Liftingul facial chirurgical este o metoda extrema de redobandire a tineretii. Liftingul facial mai este cunoscut si sub numele de ritidectomie. Ea se adreseaza personelor cu varste cuprinse intre 40 si 60 de ani, dar se poate face si pana la 70-80 ani. Conform unei statistici publicate in 2007 de Asociatia Americana de Chirugie Plastica si Estetica, liftingul facial figureza pe locul 7 in topul preferintelor in ceea ce priveste chirurgiile plastice.

Liftingul facial iti poate reda tineretea prin indepartarea sau reducerea ridurilor, sau pielii in exces, sau stratului de grasime de pe zona fetei, efecte devastatoare ale imbatranirii.

In cadrul acestei proceduri chirurgicale, pielea este ridicata de pe fata pentru retensionarea si intinderea muschilor faciali care ajuta la sustinerea pielii. Liftingul facial este o operatie complexa care poate fi efectuata si impreuna cu alte proceduri: lifting de frunte, chirurgia pleoapelor sau a nasului.

In functie de zona in care se doreste o schimbare, lifting facial chirurgical poate fi de trei feluri:

- Lifting cervo-facial care este liftingul clasic si presupune interventia la nivelul barbiei si pometilor;
- Liftingul frontal in care se intervine asupra ploapelor, fruntii si zonei superioare a fetei;
- Lifting masca ce presupune decopertarea integrala a pielei de pe fata.

Cum sa ne pregatim pentru operatia de lifting facial

Rezultatele operatiei depind in cea mai mare masura de talentul chirurgului. Totusi, nimeni nu poate face minuni, asa ca inainte de a va decide sa va operati, este important sa va stabiliti niste asteptari realiste.

Orice chirurg va va da niste instructiuni pe care va trebui sa le urmati pentru a imbunatati rezultatele operatiei privind dieta, medicamentele pe care le luati si fumatul. Este recomandat sa nu fumati activ sau pasiv cu pana la 4 saptamani inainte de operatie. Fumatul afecteaza circulatia si poate incetini procesul de vindecare.

Operatia de lifting facial

Operatia de lifting facial presupune anestezie care poate fi, in functie de fiecare pacient, locala sau generala. Fiecare chirurg are propria sa metoda de a executa aceasta interventie. De asemenea, alegerea technicii tine si de fiecare pacient in parte.

De regula, se aplica o incizie ce porneste deasupra liniei de insertie a parului in zona tamplelor, a urechii si a fruntii. Pielea este apoi repozitionata si se aplica suturi pentru intinderea pielii. Interventia poate dura intre 2 si 3 ore.

Dupa operatia de lifting facial

Dupa operatie, pielea va prezenta vanatai si umflaturi si va avea o culoare palida. Acestea pot fi combatute prin aplicarea de comprese reci. De asemenea, ati putea avea dureri dupa ce bandajele sunt inlaturate (dupa o zi sau doua). Suturile for fi indepartate in circa 5 zile.

Pielea dumneavoastra poate sa se simta ciudat: amortita, aspra si uscata chiar si pentru cateva luni. Alte efecte diverse care pot aparea sunt alergii, echimoze sau reactii adverse la anestezie. De asemenea, se impun si alte riscuri cum ar fi: infectii, sangerare sub piele, cicatrici, pierderea de tesut. Cicatricile se vor estompa in timp, dar ele sunt mascate de par sau cutele naturale ale fetei.

Recuperarea dupa operatia de lifting facial

Recuperarea dupa operatia de lifting facial presupune multa odihna, evitarea efortului fizic intens, expunerea la razele solare, bai de abur si eliminarea fumatului. Pacientii pot reveni la activitatile lor zilnice in 2-3 saptamani de la operatie.

Desi nu veti observa rezultatele imediat, veti fi multumiti de noul dumneavoastra look. Desi liftingul facial chirurgical va intinereste, nu poate da timpul inapoi si va trebui sa repetati operatia pe masura ce imbatraniti.

Cum se procedeaza?

Electroliza presupune introducerea unui ac subtire de metal la radacina firului de par. Apoi, prin acest ac, se transmite un impuls de curent electric la radacina pentru aproximativ un minut distrugandu-se astfel firul de par.

Cand electroliza este efectuata corect, rata de success a indepartarii parului este de 100%. Succesul tratamentului depinde foarte mult de persoana care efectueaza electroliza. De aceea, este important sa va informati bine cu privire la alegerea persoanei care va efectua electroliza.

Tipuri de electroliza

Exista trei metode de efectuare a electrolizei. Toate aceste metode presupun folosirea curentului electric printr-un ac subtire de metal la radacina parului.

Electroliza galvanica presupune distrugerea radacinii firului de par prin intermediul unui procedeu chimic.

Termoliza functioneaza prin incalzirea celulelor radacinii firului de par pana la 48o Celsius, astfel avand loc electrocoagularea.

A treia metoda combina avantajele electrolizei galvanice si termolizei.

Avantaje ale electrolizei

Electroliza este o metoda foarte eficienta de indepartare a parului nedorit de pe fata, sprancene, abdomen, sani si alte zone. Nu poate fi folosita pentru indepartarea parului din nas, de pe o alunita sau semn de nastere.

Spre deosebire de alte metode permanente de indepartare a parului, cum ar fi laserul (ale carui rezultate sunt garantate doar pentru parul de culoare inchisa), lumina intens-pulsatorie sau medicamente (care pot duce la caderea parului), electroliza are rezultate garantate si nu provoaca efecte secundare de lunga durata. Prin electroliza, esteticianul distruge fiecare fir de par.

Dezavantaje ale electrolizei

Deoarece cresterea parului este influentata de foarte multi factori, pentru indepartarea permanenta a parului prin electroliza sunt necesare mai multe sedinte. Dupa un tratament prin electroliza, parul creste mai subtire si mai rar. De asemenea, depinde si de cat de gros si des este parul nedorit. De exemplu, o persoana care a folosit in trecut metode temporare de indepartare a parului va avea nevoie de mai multe sedinte decat o persoana care isi indeparteaza parul pentru prima data.

Tratamentul prin electroliza poate fi dureros, dar se poate folosi un anestezic local. Fiecare persoana are propria sa rezistenta la durere. Unele persoane descriu discomfortul ca o intepatura iar altele simt o durere puternica.

Zona care a fost tratata prin electroliza poate deveni rosie, umflata si sensibila la atingere dupa tratament. De asemenea, electroliza poate provoca cicatrici, iar la unii oameni poate aparea o schimbare in culoarea pielii. Daca tratamentul este efectuat de o persoana calificata, tesutul din jurul firului de par nu se deterioreaza. La inceperea tratementului trebuie sa va asigurati ca persona care va efectua electroliza poarta manusi de unica folosinta pentru a diminua riscul de infectii la nivelul radacinii.

Electroliza este un proces lung si minutios deoarece fiecare fir de par trebuie tratat timp de aproximativ un minut. Din aceasta cauza, electroliza poate fi folosita numai pe suprafete mici de piele.

Electroliza nu este un tratament pentru toate buzunarele. Este foarte scumpa. O sedinta de o ora pentru epilarea definitiva prin electroliza a fetei, picioarelor sau axilei poate costa intre 50 si 100 lei in cazul in care, in functie de culoarea si duritatea parului, pentru un tratament complet aveti nevoie de 15-20 sedinte de electroliza. O sedinta poate dura intre 15 minute si o ora.

Desi electroliza este descrisa ca fiind un procedeu permanent de indepartare a parului, in unele cazuri, parul poate creste la loc, caz in care pacientii trebuie sa urmeze un nou tratament. Exista insa creme care pot inhiba cresterea parului in zonele tratate.

Transmitere
Dupa fecundare, femela parazit sapa galerii in piele mai ales in timpul noptii, iar dupa ce depune ouale (2-3 pe zi timp de 30-60 de zile), moare. Maturarea oului are loc in 3-4 zile, iar larvele inteapa pielea pentru a se hrani. Toate aceste procese produc mancarimi, iar in urma scarpinatului si prin interventia mecanismelor imunologice o parte din paraziti sunt distrusi, ramanand in medie 15 paraziti la o persoana. Contaminarea se face prin contactul intim cu persoana infestata sau prin folosirea in comun a lenjeriei, prosoapelor,hainelor etc. Contactul sexual reprezinta o modalitate de transmitere a acestui parazit. Cazurile de scabie apar mai frecvent la persoanele cu igiena precara dar nu numai, de asemenea, pot aparea in colectivitati cum ar fi: gradinite, scoli, spitale, etc.

Manifestari clinice
In cazul scabiei bolnavul prezinta o piele pruriginoasa si iritata, simptomele intensificandu-se pana ce parazitii sunt omorati.Mancarimea (pruritul) - de obicei debuteaza prima. Deseori devine mai pronuntata noaptea sau dupa baie si cateodata este confundata cu pielea uscata. Mancarimea este cauzata de catre reactia alergica fata de acarianul scabiei. Uneori mancarimea este foarte intensa, mai ales la copii si la varstnici.
Pielea iritata – are aspectul unei eruptii cutanate (rash), iar la nivelul zonei de piele sensibila,se observa niste urme mici curbe. Aceste simptome apar ca urmare a saparii de catre acarieni de tuneluri, pe sub straturile superioare ale pielii. Uneori se poate observa o mica flictena (basica) sau chiar parazitul insusi, care arata ca si un punct mic negru, la capatul leziunii. Aceste urme pot fi dificil de vazut dupa ce zona a fost gratata (scarpinata). Sugarii pot sa prezinte numai piele rosie si inflamata, uneori cu mici flictene dureroase.

Simptomele se dezvolta cel mai probabil intre degete si fata palmara a incheieturii mainii ,pe partea exterioara a cotului si in plica cotului , in jurul taliei si ombilicului ,pe fese ,in jurul sfarcurilor, liniei sutienului, pe partile laterale a sanilor , pe organele genitale (la barbati).
La sugari si copiii mici, pielea pruriginoasa si iritata poate aparea, de asemenea in jurul scalpului sau pe scalp, pe gat si fata ,pe palme, talpi.
Adesea primul simptom observat la sugari, este reprezentat de cateva vezicule mici la nivelul acestor zone.
Portiunile de piele sensibila, denumite leziuni secundare, se dezvolta mai tarziu in evolutia bolii. Aceste leziuni includ:
- leziuni de grataj, cateodata acoperite de catre o crusta; gratajul leziunii poate irita si ulcera pielea
- zone de piele rosie, uscata , solzoasa, iritata
- scabia nodulara: aceste leziuni sunt reprezentate de mici zone elevate, rosiatice maronii (noduli); nodulii se pot dezvolta in zonele acoperite ca si plica cotului, intre fese, pe scrot si penis; nodulii sunt pruriginosi si pot persista saptamani sau luni dupa debutul scabiei.
Sugarii si varstnicii prezinta in mod special, risc crescut pentru a dezvolta aceste leziuni, deoarece nu pot fi tratati imediat. Simptomele aparute precoce la sugari si la varstnici sunt trecute neobservate sau sunt confundate cu alte afectiuni.

Complicatii
Cea mai frecventa complicatie a scabiei este infectia bacteriana la nivelul pielii, numita impetigo. Impetigo este data de stafilococ sau streptococ si este la randul sau foarte contagioasa. Apare mai ales datorita mancarimilor si scarpinatului. Din fericire, impetigo se trateaza destul de simplu cu antibiotice. O alta posibila complicatie este foliculita, adica inflamatia foliculilor pilosi, datorata tot pruritului intens. Mai rar, poate aparea scabia incrustata sau scabia norvegiana, o forma grava de raie, care apare, mai ales, la persoanele cu un sistem imun deficitar. Daca o scabie normala da o infectie cu maxim 10-15 paraziti, scabia norvegiana, dezvoltata de un individ cu infectie HIV, poate ajunge la zeci de mii de paraziti.

Cauze
Originea bolii nu este cunoscuta, dar se crede ca este vorba de o boala autoimuna in care anticorpii produsi de organism ataca si distrug propriile melanocite – celule responsabile pentru pigmentarea pielii.
Ereditatea poate fi un factor favorizant, datorita incidentei crescute a bolii in cadrul unei familii. La unele persoane, se pare un eveniment (arsura solara, un soc emotional sau un stres puternic) a dus la declansarea bolii. Totusi, nu s-a demonstrat ca unul din acesti factori constituie cauze ale vitiligo.
In general, vitiligo este asociat cu o alta boala:
- afectiuni tiroidiene – observate in 30% din cazuri
- boli ce antreneaza o insuficienta suprarenala – insuficienta a secretiei glandelor suprarenale
- boala lui Biermer (anemia pernicioasa, determinata de o carenta in vitamina B12)
- pelada – boala a pielii caracterizata prin caderea parului pe anumite portiuni

Factori de risc
- bolile autoimune – hipotiroidie sau hipertiroidie (in forma lor autoimuna), boala Addison, anemia pernicioasa sau diabetul de tip 1 – cresc riscul de aparitie a bolii
- antecedentele familiale de vitiligo – observate in 30% din cazuri
- loviturile, taieturile, arsurile solare sau contactul cu anumite produse chimice (fenoli utilizati in fotografie sau in vopselele pentru par)
- un soc emotional sau un stres puternic

Manifestari clinice
Principalul semn al bolii il constituie aparitia pe piele a unor pete albe cu contur bine definit.
Desi orice regiune a corpului poate fi afectata de vitiligo, depigmentarea se produce in special:
• Zone expuse soarelui: maini, picioare, fata, zona superioara a pieptului.
• In jurul ochilor, narilor, gurii, mameloanelor, ombilicului, organelor genitale.
• Axila si zona inghinala
• In jurul cicatricilor provocate de taieturi, zgarieturi, arsuri.
• In jurul alunitelor.
• Pe membrana coroida – membrana care hraneste globul ocular.
• Zone ale scalpului, ceea ce duce si la aparitia suvitelor grizonate sau la albire preamatura.
Aceste zone pot fi afectate mai mult sau mai putin, insa s-a observat ca aceasta afectiune are anumite pattern-uri de aparitie:
• Focala: depigmentarile apar intr-o singura zona a corpului ( in acest caz afectiunea s-a oprit din evolutie, dar in urma unor socuri psihice poate generaliza)
• Simetrica: depigmentarile sunt dispuse in oglinda pe ambele parti ale corpului
• Asimerica: depigmentarile sunt dispuse aleator pe ambele parti ale corpului
• Generalizata: depigmentari in zone multiple de pe suprafata corpului

Cum apar vergeturile ?
Principalul factor in formarea vergeturilor este indubitabil orice schimbare brusca a volumului corporal, indiferent daca este sau nu aparuta la pubertate, datorita unui regim alimentar drastic sau in timpul sarcinii. Exista de asemea, circumstante mai putin frecvente ce conduc la aparitia acestui fenomen : o disfunctie a glandei corticosuprarenale ce produce hormonii de stres, tratamentul prelungit cu creme ce contin corticosteroizi( folositi frecvent la tratarea bolilor cum ar fi eczema, psoriazis) sau factori genetici.
Dintre femeile insarcinate aproape 90% dintre acestea fac vergeturi atat la nivelul coapselor cat si abdomenului. La pubertate aproximativ 70% dintre adolescente fac vergeturi si 40% dintre baieti au vergeturi.

Cauze
• 95% sunt de cauza vasculara, din care
- 70%venoase(varicoase sau posttrombotice)si arteriale
- 30% (artropatia cronica obliteranta, trombangeita obliteranta, ocluzia
arteriala acuta)
• 5% sunt de cauze nevasculare: infectioase, neuropatice, hematologice,
disglobulinemice, traumatice.

Cum apare?
Ulcerul venos de gamba apare datorita presiunii sanguine crescuta (hipertensiune) de la nivelul venelor gambelor, putand determina extravazarea fluidului la acel nivel. Fluidul determina tumefiere si distrugerea tegumentelor, ce devin inflamate si subtiate, putandu-se rupe si forma o ulceratie.
Presiunea sanguina crescuta de la nivelul membrelor inferioare, poate aparea datorita sangelui care nu circula adecvat la acel nivel, cunoscut ca si insuficienta venoasa. Poate fi de asemenea consecinta deficientei pompei musculare, ce previne fluxul sanguin normal.

La nivelul venelor membrelor inferioare, presiunea sanguina este mentinuta in limite normale cu ajutorul unei pompe de la nivelul musculaturii, care are rolul de a propulsa sangele in momentul miscarii, si prin intermediul valvelor de la nivelul venelor. Aceste valve previn intoarcerea sangelui (cunoscut ca si reflux venos), asigurand miscarea sangelui de-a lungul venelor si mentinerea unei presiuni sanguine scazuta. Cu toate acestea, daca fie valvele venoase, fie pompa musculara, sunt deficitare, presiunea sanguina va creste, putand astfel aparea ulcerul venos.

Factori de risc
• Imbatranirea.
• Membrii din familie cu probleme venoase sau nascuti cu valve venoase slabe
• Schimbari hormonale. Acestea apar in timpul pubertatii, sarcinii si menopauzei. Pastilele anticonceptionale si alte medicamente continand estrogeni si progesteron cresc riscul varicozei sau telangiectaziilor.
• Sarcina. In timpul sarcinii este o crestere uriasa a cantitatii de sange din corp. Aceasta determina marirea venelor. Marirea uterului pune deasemenea presiune pe vene. Varicele se diminueaza dupa trei luni de la nastere. Un numar crescut de vene anormale apar de obicei cu fiecare sarcina.
• Obezitatea, rani la picioare, si alte lucruri care slabesc valvele venelor.
• Sexul. Femeile sunt mult mai predispuse decat barbatii sa sufere de aceasta boala. Schimbarile hormonale din timpul sarcinii, premenstruatia sau menopauza pot fi factori favorizanti. Hormonii feminini tind sa relaxeze peretii venei. Terapia cu hormoni de substitutie sau pastilele anticonceptionale pot creste riscul varicelor.
• Statul prelungit in picioare nu-i permite sangelui sa circule la fel de bine daca se mentine aceeasi pozitie perioade lungi.

Manifestari clinice
Ulcerul venos de gamba consta intr-o zona cu pierdere de substanta dermo-epidermica (o gaura) si din tesutul subiacent expus.
Ulcerul venos poate fi insotit de urmatoarele:
• gambe tumefiate ce sunt pline de lichid, edem care mentine forma degetelor cu care se efectueaza o presiune (edem depresibil)
• depigmentarea si colorarea tegumentelor perilezionale (se mai numeste si hiperpigmentare)
• tegumente cartonate in jurul ulcerului, determinand aparitia senzatiei de rigiditate si adoptand forma unei sticle de sampanie (cunoscuta ca si lipodermatoscleroza)
• zone mici, fine de tegument depigmentat, ce pot contine mici puncte rosii (cunoscuta ca si atrofia alba).
Simptomele asociate unui ulcer venos sunt determinate de circulatia deficitara de la nivelul venelor. Aceasta este cunoscuta ca si insuficienta venoasa cronica, ce poate produce:
• Senzatie de greutate sau durere in picioare, caldura, muschi durerosi si umflati in partea de jos a picioarelor. Simptomele se pot inrautati dupa o perioada lunga de stat in picioare sau jos.
• Schimbari ale culorii pielii , uscaciune, subtierea pielii, inflamatie sau sangerare dupa un accident minor.
• Mancarimi.