Kinetoterapia: încă din antichitate (China antică, India antică, Grecia antică, Egiptul antic etc), exerciţiile fizice erau practicate pentru menţinerea unei bune forme fizice, dar şi în tratarea unor afecţiuni cum ar fi dureri musculare, guta, obezitate etc.
Sistemele antice de gimnastică cuprindeau exerciţii de ţinută, lupta cu sabia, aruncarea suliţei şi discului, alergare, box, aruncarea cu piatra, sărituri şi înot.
Marele medic al antichităţii greceşti, Hipocrat (sec. IV înainte de Cristos), în primul spital construit în insula Kos, a studiat atent efectele fiziologice ale gimnasticii şi masajului definind sănătatea ca un echilibru între exerciţiile fizice şi alimentaţie. Pentru prima dată este sesizată relaţia între mişcare-hipertrofie şi imobilizare-atrofie musculară. El susţine că exerciţiul fizic şi masajul influenţează favorabil respiraţia, metabolismul, circulaţia sangvina şi echilibrează activitatea sistemului nervos central.
Alte personalităţi ale lumii antice care au iniţiat dezvoltatea domeniului sunt: Antylos – întemeietorul gimnasticii terapeutice, Herodicus – a elaborat normele gimnasticii igienice şi terapeutice, Platon – în “Legile” şi “Republica a prezentat un sistem de educaţie armonioasă a corpului considerând gimnastica masajul, băile, odihna, alimentaţia, drept factori determinanţi ai educaţiei estetice.
Ce este kinetoterapia?
Din punct de vedere etimologic kinetoterapie înseamnă terapie prin mişcare şi provine din limba greacă unde rădăcina acestuia – “kinesis” se traduce prin cuvântul ”mişcare”.
Kinetoterapia se foloseşte pentru recuperarea medicală somato-funcţională şi constă într-un ansamblu de tehnici şi metode având în centru exerciţiul fizic.
Formele si obiectivele kinetoterapiei
În cadrul Kinetoterapiei sunt cuprinse trei forme de kinetoprofilxie: primară, secundară şi terţiară.
Vorbim despre kinetoprofilaxie primară atunci când utilizam exerciţiul fizic, tehnicile şi metodele pentru a preveni îmbolnăvirile, în limitele vârstelor biologice şi cronologice. Gimnastica de înviorare, activităţile în aer liber, plimbările, activităţile de timp liber competiţionale şi necompetiţionale etc., sunt mijloace foarte utile în kinetoprofilaxie.
Kinetoprofilaxia secundară are rolul de a preveni complicaţiile îmbolnăvirilor, iar kinetoprofilaxia terţiară previne apariţia sechelelor în urma îmbolnăvirilor care ar putea determina dizabilităţi motorii şi/sau psihice.
Principalele obiective ale kinetoterapiei sunt:
• Relaxarea
• Corectarea posturii şi aliniamentului corporal
• Creşterea mobilităţii articulare
• Creşterea forţei şi rezistenţei musculare
• Îmbunătăţirea coordonării, controlului neuro-muscular al mişcării şi echilibrului.
• Creşterea capacităţii de efort
• Reeducarea sensibilităţii
Dezvoltările tehnologice actuale au permis utilizarea tehnologiilor computerizate în kinetoterapie pentru măsurare neuro-musculo-articulară, permiţând evaluarea precisă şi personalizarea tratamentului.